Executarea unor lucrări de terasamente la Autostrada Deva – Orăștie a reprezentat o lucrare importantă, parteneriatul cu societatea Strabag una dintre cele mai importante societăți de construcții de mare impact din Europa functionând foarte bine. Realizarea operațiunilor de terasare este una complexă de mare răspundere avand in vedere modul în care urmează a se comporta calea de rulare a autostrăzii aplicată peste zona astfel pregatită.

În concret lucrarea în cauză a constat în executarea terasamentului pentru 22 km de autostradă în segmentul Deva – Orăștie, iar la realizarea acestei operațiuni și-au adus aportul peste 50 de angajați, 4 excavatoare cu atașamentele necesare, 15 autobasculante, 2 cilindri compactori, 3 buldozere, care au lucrat timp de 6 luni până la finalizarea obiectivului.